Am intrat în 2026 cu taxe mai mari, cozi la ghișee și aceeași întrebare pe care politicienii o ocolesc de fiecare dată: de ce trebuie să plătească tot oamenii care oricum abia se descurcă?
Ciolacu și Ciucă au amânat creșterea taxelor, că veneau alegerile și nu dădea bine la popor. Au trecut alegerile, s-a schimbat guvernul, iar nota a venit. Nu la cei care au luat deciziile, evident, ci la oamenii de rând.
Vă amintiți imaginile cu oamenii care s-au înghesuit la ghișee, pe ger, să-și plătească impozitele? Oameni disciplinați, care se tem să nu le mai crească taxele încă o dată și care cred, pe bună dreptate, că trebuie să-și plătească dările. Numai că statul nu pare la fel de disciplinat când vine vorba despre propriile obligații. Digitalizarea se împiedică de Ghișeul.ro, reformele se împiedică de interese, iar lupta cu risipa bugetară pare să se împiedice de niște telefoane scumpe, deplasări la preț de vacanță exotică și alte mici bucurii plătite din bani publici.
Și, în timp ce ni se spune că nu există alternativă la austeritate, copiii rămân cu alocațiile înghețate, persoanele cu dizabilități se lovesc de noi obstacole, iar pensionarii și bolnavii trebuie să-și facă socotelile cu fiecare leu. Pentru ei, austeritatea nu e un cuvânt elegant dintr-un discurs. E medicamentul pe care nu-l mai cumperi sau mâncarea la care renunți.
Vorbim apoi despre dublul standard al partidelor când vine vorba de plagiat și corupție. Unii trebuie să plece imediat, alții sunt apărați cu toate forțele. Depinde, se pare, cine e omul și de la ce partid vine.
O ediție despre taxe, privilegii, ipocrizie politică și eterna rețetă românească: când se strică lucrurile, plătesc cetățenii. Când vine vorba de răspundere, nu mai găsim pe nimeni.
